Calitatea este rezultatul muncii continue, a convingerii că întotdeauna e loc de mai bine. BETTY – COM a fost înfiinţată în anul 1992 şi este unul dintre cei mai importanţi producători de produse de panificaţie, patiserie şi cofetărie pe plan local. Pe parcursul a 25 de ani, ne-am dezvoltat într-un ritm dinamic, fiind permanent în căutare de noi oportunităţi de dezvoltare şi consolidare a poziţiei
pe piaţa locală. Acest lucru a fost posibil prin calitatea şi gustul desăvârşit al produselor, receptivitatea la cererile clienţilor şi diversificarea continuă a gamei. Odată cu retehnologizarea întregii linii de fabricaţie, am devenit una dintre cele mai moderne fabrici din oraşul Galaţi. Modernizarea şi extinderea activităţii au dus la creşterea productivităţii şi nu în ultimul rând, la creşterea competitivităţii. Investim constant în tehnologii moderne, inovatoare şi avem o politică bine stabilită în domeniul calităţii, astfel încât să oferim întotdeauna clienţilor noştri produse sigure, de calitate şi deosebite prin savoare şi prospeţime. Promisiunea calității din partea companiei: Calitatea nu este o întâmplare, o fericită coincidență. Calitatea este rezultatul muncii continue, a convingerii că întotdeauna e loc de mai bine, a atenției acordate fiecărui detaliu –de la ingredientele cele mai bune, la un circuit de producție precum o fabrică de ceasuri, și nu în ultimul rând pasiunii pentru gustul plin al pâinii.